Stresul si Constientizarea lui
Stresul a pus stăpânire pe tine.

Stresul a pus stăpânire pe tine. Știi deja asta pentru că….

Țipi, te cerți, îți sare țandăra imediat, n-ai răbdare cu nimeni și cu nimic, simți nevoia ca tot timpul să dai o replică, că doar….de…TU ai dreptate, te simți jignit/ă imediat, îți vine să plângi foarte repede, și….mai adaugă tu.

Cineva îndrăznește chiar să-ți spună că stai cam prost cu nervii. 

Poate chiar tu recunoști asta.

Și poate te hotărăști ca, în sfârșit, să și rezolvi problema. Nu de alta, dar a început să-ți cam afecteze relațiile. Toate relațiile.

Ca să rezolvi……. este bine să știi exact CE să rezolvi. CU CE să începi.

Îți dau eu niște sugestii.

Conștientizarea Stresului

 

  1. Analizează puțin Încărcătura stresului.

Aceasta este raportul dintre ceea ce ți se cere să faci/ceea ce trebuie să faci și capacitatea pe care o ai de a face acele lucruri. 

Atunci cand capacitatea este scăzută, oricat de mici ar putea părea sarcinile pe care le ai de făcut, sarcini pe care altă dată le faceai foarte ușor, acum reprezintă o corvoadă.

Însă nu vorbim numai de încărcătura stresului, pentru că doi oameni pot avea aceeași încărcătură și totuși să reacționeze diferit.

Așa încât, fii atent/ă și la….

 

2. Perspectiva din care privești stresul.

Percepția pe care o ai vizavi de ceea ce ți se întamplă. Înțelesul pe care îl dai la ceea ce ți se întâmplă.

✔️ De exemplu, în cazul unui divorț, cineva ar putea gândi:

Nu sunt demn/ă de iubit. sau

Nu voi găsi niciodată dragostea adevărată.  sau

Merit să mi se întâmple asta.

✔️ Altcineva ar putea spune: 

Doamne ajută că am avut curajul să plec din această relație! Sunt foarte mândru/mândră de mine că mi-am dat seama că nu mă ajuta cu nimic.

Acum am ocazia să-mi construiesc un alt viitor cu mine însumi/însămi în primul rând și asta mă va ajuta în a avea alt fel de relații și cu ceilalți.

Mai e lucru important pe care să-l iei în calcul:

 

3. Identitatea stresului.

Felul în care apare pentru tine stresul, cum îl vezi tu, cum respiri când ești stresat/ă, cum se simte în corpul tău stresul, cum ești tu construit/ă genetic.

Unii sunt poate mai rezilienți, trec mai ușor peste anumite situații.

Alții sunt mai sensibili și doar o mică încărcătura de stres este suficientă pentru a avea un impact mare asupra organismului lor.

Așadar, când vorbești  de stres, nu vorbești doar de situațiile dificile prin care treci, ci și de felul în care privești tu acele situații și de cât de puternic/ă ești pentru a le face față.

Închei acum.

Vreau să rămâi însă cu ideea că TU poți schimba toate acestea.

Poți schimba evenimentele din viața ta, făcând alte alegeri.

Începe cu pași mici și simplii.

🟢 Identifică ce impact au factorii stresori asupra ta.

Apoi…

🟢 Schimbă perspectiva/lentilele prin care te uiți la  ceea ce ți se întâmplă.

Dacă este deja prea complex, prea greu de dus, CERE AJUTOR.

Există soluții. Unele mai inovatoare, altele mai clasice. Dar există.

Claudia ❤️

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.