Cand ar trebui parintii sa-si apese butonul de panica cu privire la dezvoltarea sociala a adolescentului lor?
Are copilul meu suficient contact social cu prietenii, in conditiile acestei pandemii si al desfasurarii scolii in regim online?
“Fiica mea a avut intotdeauna probleme in a initia intalniri cu prietenii si acest lucru a fost accentuat acum, in timpul pandemiei, cand oricum au fost nevoiti sa stea izolati.Cat de mult ar trebui sa o imping de la spate sa se mai intalneasca si ea cu colegii?”
Iata cateva intrebari foarte bune pe care poate si tu, mama de adolescent, le ai in minte.
Este adevarat, perioada adolescentei este una in care se dezvolta din plin abilitatile sociale.
Grijile ar trebui sa ni le facem daca am avea un copil total izolat, care nu are nici un prieten cu care sa tina legatura fizic sau digital si asta este valabil nu numai pentru perioada pandemiei, ci tot timpul.
Diferenta dintre un singur prieten si nici un prieten este insa foarte mare.
Intr-adevar, pentru o mama este foarte greu sa vada cum copilul ei este singur, nu are nici un fel de viata sociala si se vede din cand in cand doar cu vreo 2 prieteni.
Insa asta este o problema mai ales pentru parintii care au ei insisi o viata sociala bogata si este ciudat pentru ei sa-si vada copilul ca este surprinzator de multumit si fericit cu o viata sociala minima, astfel incat poate deveni cicalitor sau il poate impinge de la spate prea mult.
Ideea este urmatoarea: daca copilul este ok cu asta, daca nu arata nici un fel de alte semne ca ceva este in neregula, parintele trebuie sa fie ok cu asta.
Cercetarile arata ca ceea ce este cu adevarat necesar in termeni de suport social nu este sa ai o viata sociala bogata.
Sa ai succes din punct de vedere social nu este despre cati prieteni ai, sau cu cati prieteni tii legatura.
Studiile arata ca pentru adolescentii nostri de gimnaziu sau de liceu, ceea ce este cu adevarat necesar in termeni de suport social sunt urmatoarele 3 lucruri:
- toata lumea are nevoie de cineva caruia sa-i impartaseasca ingrijorarile
- toata lumea are nevoie de cineva caruia sa-i spuna secretele, cineva in care sa aiba incredere
- toata lumea are nevoie de cineva sau de un grup cu care sa se simta conectat si acceptat
Unii adolescenti pot obtine asta de la un singur prieten, sau de la un verisor, sau de la un frate, sau chiar de la parinte si sunt foarte multumiti, altii pot obtine asta de la mai multi si sunt foarte multumiti.
Iar acest lucru este chiar recomandat sa il spui si copilului tau, mai ales daca este mai mare:
Atata timp cat aceste nevoi iti sunt satisfacute, esti OK!!
Pentru adolescenti si mai ales pentru cei de liceu care poate se simt antisociali pentru ca nu au multi prieteni, asta poate fi ca o gura de oxigen, vor fi mult mai linistiti stiind ca, de fapt, nu sunt ciudati, ci pur si simplu este modul lor unic de socializare.
In mintea lor va fi ceva de genul:
Uau, deci nu sunt un ciudat daca am doar o singura persoana cu care sa impartasesc toate acestea!
Cea mai critica varsta din punctul de vedere al acestei discutii este cea de 13 ani si chiar 14 ani, clasa a 7-a/a 8-a. De ce?
Pentru ca pe la 11-12 ani inca sunt foarte apropiati de parinti, pe la 13 ani insa, intr-o dezvoltare normala fiind, deja esti tot mai alergic la parintii, tot ce fac este gresit, tot ce fac este enervant si practic prietenii sunt cei care “te salveaza”.
Si atunci, in special acesti copii de 13-14 ani, au nevoie mai mult ca niciodata de suport si sentimentul ca apartin unui grup dincolo de ce se intampla acasa. Pot fi verisori, pot fi colegi de clasa, cert este ca sunt exact la varsta la care si dezvoltarea hormonala este intensa si ei devin extrem de nesiguri despre ce viata le poate oferi.
Mergand mai departe cu rationamentul, o gramada de prieteni pe care i-au avut inainte de pandemie erau, intr-o proportie mare, prieteni de context, pentru ca se intalneau la scoala, sau la activitati extrascolare, sau la reuniuni de familie.
Dar daca dai la o parte scoala, sau sportul pe care il practicau impreuna, s-ar putea sa constati ca nu ii mai leaga nimic.
Si ceea ce s-a intamplat in aceasta pandemie pentru unii adolescenti, este ca au repornit alte relatii suportive, din alta parte a vietii lor, s-au reunit cu prieteni de care nu ii leaga scoala, sau activitatile extrascolare.
Fiica mea a reluat legatura cu fete pe care le stia din ciclul primar dar cu care pierduse cumva contactul social intrucat nu mai erau la aceeasi scoala, sau in aceeasi clasa. Contextul in care traiau nu le-a mai adus impreuna.
Dar iata ca acum, pandemia le-a starnit cumva creativitatea si i-a indrumat catre a-si cauta prieteni acolo unde uitasera ca ii au.
Iar acest lucru poate l-ai observat si la tine, ca adult.
In concluzie:
Nu ne obliga nimeni sa stam in pattern-urile pe care le aveam.
Atata timp cat ne sunt satisfacute nevoile de a avea pe cineva de incredere cu care sa vorbim, cineva de care ne simtim conectati si acceptati si cineva cu care sa putem impartasi grijile, vom merge inainte si vom face ceea ce avem de facut, chiar si in contextul acestei pandemii.
Cu drag,
Claudia
P.S. Nu uita, feedback-ul tau este important pentru mine!
