Bănuiești că adolescentul tău suferă de anxietate? Iată cum putem să abordăm situația în care avem un adolescent cu anxietate.
De un an și jumătate de când ne confruntăm cu pandemia, anxietatea a devenit parcă mai prezentă printre noi. Sau poate mai remarcată.
Într-adevăr, tot contextul în care trăim de ceva timp este nesigur.
Nesiguranța duce la anxietate. În același timp, când viața este nesigură este important pentru noi să știm să trăim cu acea nesiguranță.
Pentru unii dintre adolescenți, pandemia a fost ca o eliberare.
Fie că nu prea aveau chef să meargă la școală, fie că nu le plăceau interacțiunile cu colegii sau că aveau anxietate socială și atacuri de panică, situația le-a permis să evite acele contexte care le trezeau anxietatea și să stea acasă.
Pe termen scurt, este foarte confortabil să faci orele din vârful patului sau de la propriul birou.
Pentru alți copii, cărora le place conectarea cu colegii și rutina zilelor de școală, nesiguranța și impredictibilitatea acestui an, sistarea întâlnirilor cu prietenii, a activităților pe care le făceau, a fost cu adevărat greu de suportat.
Ai un adolescent cu anxietate?
Iată cum poți să-ți ajuți copilul anxios sau reticent la ideea întoarcerii la școală
Ideea principală este că anxietatea tinde să ne facă să evităm lucruri.
Senzația este copleșitoare și inconfortabilă. Unii adolescenți și chiar preadolescenți simt cum inima bate de parcă le iese din piept sau unii au probleme cu stomacul. Este mult mai bine să stai acasă.
Primul pas este să observi emoțiile care apar atunci când vine vorba despre a face ceva ce-i trezește anxietate. În cazul nostru, când vine vorba despre școală.
Ce senzații simți în corpul tău?
Ce observi la tine?
Ce gânduri îți trec prin cap?
Ca părinte, validează tot ce îți spune copilul că simte:
Ai ceva emoții cu întorcerea la școală, nu-i așa? Este prima zi după atâta absență. Este normal să te simți așa
Dă-i copilului sentimentul că emoțiile sale au sens, că nu este nimic în neregulă cu el.
Cum ajuți un adolescent cu anxietate să nu rămână blocat în acest sentiment
Cu cât evităm mai mult să facem ceva ce ne produce anxietate, cu atât devine mai greu și mai de speriat de făcut acel lucru.
Dacă se duce la școală și înfruntă frica, va fi cu siguranță inconfortabil. Va fi greu, dar creierul învață să facă față acelei greutăți și învață că este ceva ce poate manageria.
Să-l împing de la spate?
Abordarea pe care o recomand întotdeauna atunci când vine vorba despre a învăța ceva este aceea a pașilor mici, unul câte unul.
Un copil cu anxietate ușoară spre moderată poate merge la școală numai una-două zile pe săptămână, sau poate merge numai la anumite ore, funcție de înțelegerea pe care o stabilește părintele cu profesorii. Ideea este să se obișnuiască treptat cu a fi în preajma altor copii.
Pentru copii cu anxietate severă, primul pas ar putea fi să mergeți cu mașina prin jurul școlii, în parcarea de lângă școală, sau chiar în școală, atunci când nu este nimeni acolo. Este ceea ce se cheamă expunere treptată.
Important este ca adolescentul, preadolescentul să fie dispus la acțiuni care să-l ajute să depășească frica.
Pentru a afla care sunt acestea, calea cea mai bună este să-l întrebi direct:
Ce ai putea face astfel încât să depășești acest prag? Te trezești mai devreme? Te îmbraci de dimineață, chiar dacă ai ore după-amiaza?
Cu ce ești dispus să începi ca să reintri în activitatea cu care erai obișnuit?
În nici o circumstanță nu este recomandat să fie impins de la spate sau lăsat în fața școlii să se descurce singur mai departe.
Cum îți poți ajuta copilul să se întoarcă la relațiile sociale de altădată
Fii curioasă.
Întreabă-ți copilul:
Ești entuziasmat să-ți revezi colegii fizic?
Ce te neliniștește? Ce crezi că ar putea fi diferit?
Apoi stai, ascultă și validează.
Da, va fi destul de ciudat/de greu. Hai să vedem cum decurg lucrurile. Sunt aici să te sprijin când ai nevoie.
De evitat să spui: Stai liniștit. Totul va fi bine.
Nu este credibil, iar pentru adolescenți este foarte enervant. În gândul lor rulează imediat: Da??? De unde știi tu că va fi bine?? Nu tu te duci la școală! Nu tu intri în cușca leului!
Cum vorbim cu un adolescent cu anxietate despre lunile ce vor urma
Încearcă să normalizezi, dacă se poate spune așa, ideea de nesiguranță și de a trăi cu aceasta. Este evident că și următoarele câteva luni bune de timp o vom trăi.
Va fi cu noi, iar noi vom avea nevoie să știm să fim cu ea.
Aceasta lăsând la o parte că în viață oricum nimic nu este sigur. Iar să fim capabili să acceptăm acest sentiment fără să ne scufundăm este o dovadă excelentă de reziliență.
Poți, de exemplu, să stai de vorbă cu copilul tău și să-l rogi să scrie pe o foaie de hârtie care sunt lucrurile pe care le poate controla în viața lui și care sunt cele pe care nu le poate controla. Eu practic acest exercițiu în unele ședințe cu adolescenții și chiar cu adulții.
Adevărul este că nu putem controla o mulțime de lucruri.
Putem însă să facem unele lucruri predictibile, să le introducem într-o rutina, ceea ce ne aduce o structură, o siguranță în viața de zi cu zi.
În același timp, să acceptăm acele lucruri pe care nu le putem controla și să învățăm să trăim cu ele.
Când să cerem ajutor pentru anxietatea copilului
Este copilul capabil să facă ceea ce are de făcut în viața lui de zi cu zi?
Sau anxietatea, tristețea, dispoziția schimbătoare, emoțiile îl împiedică să facă ceea ce are de făcut?
Dacă el chiar vrea să interacționeze cu colegii/prietenii, dar se simte atât de copleșit de idee încât stă în pat toată ziua, acesta este un semnal că are nevoie de ajutor.
Dacă el chiar vrea să își facă temele, dar nu este capabil să se concentreze, acesta ar putea fi un semn că are nevoie de ajutor.
Dacă îl vezi tremurând, având atacuri de panică, plângând de mai multe ori pe săptămână, simțindu-se fără energie sau având tot felul de ieșiri nervoase acasă, acesta este un semnal de stres și de nevoie de ajutor.
În loc de final….
Perioada prin care am trecut a fost, cu siguranță, una dintre cele mai provocatoare privind sănătatea fizică și mentală la nivel global, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Am menționat în alte articole despre cât de important este să vorbim cu adolescenții despre evenimentele prin care trecem.
Recomand să continuăm cu a fi curioși, ca părinți, despre emoțiile pe care le au copiii noștri și despre ce abilități avem nevoie pentru a merge mai departe cu capul sus, rezilienți și puternici.
Continuă să înveți,
Claudia
