Esti parinte de adolescent?
Atunci, cel mai probabil, aceasta este o perioada in care aproape ca nu poti evita conflictul. Poti doar spera sa-l controlezi/manageriezi cat mai bine.
Iar in conditiile acestei nesigurante privitoare la conditiile in care incep copiii scoala, la revenirea la o normalitate in privinta activitatilor extrascolare, a sporturilor, ne vom confrunta inca o bucata buna de vreme cu aceste stari conflictuale.
Ceea ce ne da sansa de a ne gandi cum sa facem fata si sa facem bine.
Psihologii sunt de acord ca aceasta pandemie prin care trecem ofera parintilor si adolescentilor posibilitatea unica de a stabili obiceiuri conflictuale sanatoase, daca se poate spune asa, in conditiile in care avem un inamic comun: virusul.
Suntem in situatia unica de a ne plange de acelasi lucru.
Asa incat, intrebarea care se pune, este:
Cum ne unim fortele pentru a gasi impreuna o solutie?
In loc sa ne plangem unul de altul, cum sa ne plangem mai bine impreuna impotriva acestei probleme?
E o chestiune de finete. Dar daca invatam sa facem asta acum, putem exersa acelasi lucru si in timpuri nonpandemice.
Este foarte important sa intelegem ca:
- adolescentul care vrea sa-si intalneasca colegii/prietenii nu este omul rau si ca
- nici parintele care vrea sa-si tina copilul mai degraba acasa, decat sa-l lase la scoala sau la intalniri cu prietenii, nu este omul rau.
Omul rau, in acest caz, este virusul care ne-a pus pe noi, copii si parinti la un loc, intr-o pozitie greu de gestionat.
Astfel ca, daca facem echipa in aceasta perioada provocatoare din viata noastra, deja ne pozitionam in situatia de a intampina mult mai bine pregatiti toate dezacordurile care exista intre noi.
Bine, bine, dar cum facem asta?
Incepe prin a evita trei forme familiare de conflict nesanatos:
- fiind agresiv (fie si numai agresiv verbal) si incercand mereu sa ai dreptate
- fiind prea moale – lasandu-te dominat mereu
- fiind o combinatie intre cele doua de mai sus, ceea ce s-ar traduce printr-un comportament pasiv-agresiv – utilizand vina ca pe o arma, jucand rolul victimei, sau implicand si o a treia persoana, desi conflictul este numai intre tine si copilul tau.
Fiecare dintre cele de mai sus sunt comportamente foarte frecvent intalnite, dar o data ce constientizezi lucrul acesta, va fi mult mai usor sa renunti la ele.
Mai mult, parintii si copiii ar trebui sa incerce sa se puna unul in pantofii celuilalt.
Cum facem asta?
Transpune cu propriile cuvinte, ceea ce tocmai ti-a spus copilul tau. Este ca si cum ai da si mai multa putere sentimentelor lui si ii arati ca ai priceput despre ce e vorba si ca esti interesata.
Parintele: Sa inteleg, asadar, ca esti suparat pentru ca nu mai vrei sa faci scoala online si preferi de o mie de ori mai mult sa te intalnesti cu colegii la scoala? Am inteles bine, sau mi-a scapat ceva?
Iar copilul ar putea spune:
Da. dar ai uitat partea in care spuneam …
Parintele: A, ok, deci ai emotii cu privire la aceasta reintalnire, pentru ca pe majoritatea nu i-ai mai vazut de mult si parca e un pic ciudat acum, nu stii cum vor reactiona, nu stii cum te vei intelege cu ei.
Copilul: Daaa.
Ii arati astfel ce inseamna empatie (voi face un articol separat despre aceasta), prin simpla repetare cu propriile tale cuvinte, a ceea ce tocmai a spus el.
Adolescentul tau va invata astfel sa faca si el acelasi lucru in relatiile cu tine sau cu prietenii lui.
Frica, nesiguranta si izolarea pe care le-am experimentat si inca le traim din cauza pandemiei, poate face din ce in ce mai dificil sa abordam si sa ne adaptam sentimentului de tristete.
Fiica mea, de exemplu, este foarte trista cand aude ca este posibil sa nu mearga fizic la scoala.
Nu mai vreau scoala online! Vreau sa ma intalnesc cu colegii mei!
Acestei emotii ne adresam:
Vom face tot ce putem ca lucrurile sa decurga bine.
Pe de alta parte, sunt lucruri pe care noi nu le putem face. Sa ne protejam in locul tau.
Sunt copii/adolescenti care nu isi manifesta emotiile si sufera in tacere, altii sunt foarte expresivi emotional, iar altii par sa fie foarte distrati sau inceteaza sa ne mai asculte sau sa mai fie atenti.
Nici una din variantele de mai sus nu este anormala.
Pur si simplu este felul lor de a se adapta la situatie, de a nu se mai gandi la ceea ce-i asteapta.
Important este sa intelegem ca nu exista modul corect in care sa suferi, sau sa simti ceva.
Poti sa-i spui:
Cand si daca vei vrea sa vorbesti despre orice cu mine, eu sunt aici.
Cum pandemia continua sa fie printre noi, multi adulti se confrunta cu o oboseala si o stare emotionala care le inhiba actiunile.
Pentru adolescentii ai caror parinti lucreaza in sistemul de sanatate, sentimentul de pierdere poate fi chiar mai mare.
Sunt parinti care isi tin adolescentii in casa, departe de intalniri sociale, ceea ce poate fi foarte frustrant in conditiile in care ii vad pe altii cum isi continua viata ca si cum nimic nu s-a intamplat. Si li se pare incorect.
Vara se presupune ca este timpul in care libertatea atinge cote inalte, iar sa fii blocat in interior pentru nu se stie cat de mult timp, poate fi de-a dreptul traumatizant.
Incertitudinea felului in care va incepe scoala, vacantele anulate sau anumite iesiri anulate (de ex, mersul la piscina) sunt lucruri greu de gestionat de catre adolescenti.
Aceasta situatie a trecut de la ceea ce unii au crezut ca este doar o alergare usoara catre “normal”, la un maraton in toata regula si se pregateste sa devina, iata, un ultramaraton.
Suntem pregatiti psihologic, emotional, pentru un ultramaraton? Cel mai probabil, nu.
Consecinta: multi dintre noi trec prin faze diferite de tristete.
Continuarea articolului o poti citi AICI.
Daca va ajuta si si va place ceea ce scriu, ma puteti gasi si pe pagina de Facebook.
Cu drag,
Claudia
