De ce refuza adolescentii sfaturile/parerile noastre?
Acum ceva vreme m-am confruntat cu o situatie in ceea ce priveste relatia cu fiica mea si am gasit o solutie care te-ar putea interesa.
Initial nu am dat mare importanta, dar am observat ca este deja un pattern care se repeta si pe care este necesar sa-l abordez intr-o alta maniera, daca nu vreau sa ajungem la conflicte.
Situatii:
Mami, tu cu ce zici sa ma imbrac azi?
Pai eu zic zic sa-ti iei bluzonul X.
Mmmm, o sa-mi iau bluzonul Y.
La cumparaturi de adidasi….Mami, te rog ca atunci cand intram in magazin sa nu imi spui ce adidasi iti plac tie!
Daca, Doamne fereste, m-a luat gura pe dinainte, se supara si imi atrage din nou atentia ca ei ii plac altfel de lucruri.
Astazi, colega X (prietena ei), nici nu m-a bagat in seama!! Nu inteleg ce are! Mi-a zis o alta colega ca ar fi suparata pe mine nu stiu din ce motiv.
Si ai incercat sa stai de vorba cu ea si s-o intrebi de ce e suparata?
Mami (spune fiica mea cumva deranjata de sugestia mea), bineinteles ca am incercat, dar nu am avut cu cine sa vorbesc! Toata ziua s-a purtat urat cu mine.
Poate ar fi bine sa te gandesti mai bine cat de buna prietena iti este?
Mami, stiu ce este o prietenie adevarata, dar totusi ma intelegeam asa de bine cu ea.
Practic, o irita numai simpla incercare a mea de a-i da sfaturi sau sugestii, ceea ce mie imi provoca, evident, frustrare si o stare de nervozitate care risca sa se transforme intr-un conflict.
Am analizat situatia si am schimbat abordarea, iar lucrurile au luat o intorsatura fericita, atat pentru ea, cat si pentru mine.
Iata despre ce este vorba!
Evident ca adolescentii au si ei problemele lor carora noi, parintii, sarim cu foarte mare elan si cu toata expertiza anilor nostri de viata, sa le dam solutii.
Ei bine, ghici ce?
Adolescentii/preadolescentii nostri NU au nevoie de ele!!!!!
Sau, mai corect spus, NU asta vor ei de la noi atunci cand ne povestesc o intamplare neplacuta din care nu stiu cum sa iasa, sau cand sunt intr-o dilema in privinta alegerii unei variante, sau a alteia.
Tot ce vor ei este sa-si impartaseasca temerile, supararile, gandurile, sa le verbalizeze, intr-un spatiu securizat, cum este acela oferit de parinti, FARA sa astepte sa ne dam cu parerea.
Simplul fapt de a-si expune ingrijorarile sau preocuparile, de a le scoate la lumina, de a le pune in cuvinte, reprezinta, in sine, un pas important catre a-si gasi linistea.
Ce sa facem noi?
Sa ascultam fara sa-i intrerupem, sa ne muscam limba, practic, si sa ne gestionam cu intelepciune eventualele emotii care ar da si la noi navala numai la auzul unor chestii.
Adevarul este ca noi nu putem rezolva multe dintre nemultumirile care apar in adolescenta. Nu putem sa facem nimic in privinta faptului ca au o tona de teme de facut, ca au de dat 4 teste intr-o zi, ca nu le-a bagat in seama o colega sau ca s-au certat cu alta.
Una este insa sa ai o problema pe suflet si alta este sa nu ai cu cine sa vorbesti despre ea.
Vorbeam, la un moment dat, despre faptul ca primul pas in a-ti rezolva o problema este sa o recunosti si sa o lasi sa iasa la suprafata.
Adolescentii nostri cauta asadar intelegere si nu solutii, cu atat mai mult cu cat ei oricum nu se simt cel mai confortabil sa vorbeasca cu noi, in loc sa vorbeasca cu prietena X.
Intr-o alta situatie in care a venit acasa suparata pe ce s-a intamplat la scoala, m-am limitat la a-i spune:
“Nu pot sa cred asa ceva!!” “Normal ca te simti groaznic!”…..SI ATAT
Chiar daca imi statea pe limba sa mai spun ceva, am tacut, lasand-o sa inteleaga ca sunt alaturi de ea, ca inteleg ce i se intampla si empatizez intru totul cu ea.
Singurul lucru pe care l-am mai adaugat ulterior a fost:
“Vrei sa mai stam de vorba, sau te las si ma anunti tu daca vei avea dispozitia necesara sa vorbim?”
Desi ma doare sufletul cand o vad cat se framanta, am invatat ca nu e de nici un folos sa ma arat desteapta in astfel de momente.
Am invatat ca daca ma pornesc sa-i dau lectii despre viata, sa-i dau solutii inteligente de iesire din impas, nu fac decat sa o indepartez, sa o enervez si sa o determin sa nu mai vorbeasca cu mine si alta data.
Mesajul pe care vreau sa-l primeasca de la mine este ca voi fi alaturi de ea, chiar si atunci cand lucrurile par sa nu aiba nici o rezolvare imediata si, de asemenea, ca am incredere in ea ca poate face fata la diferite situatii neprevazute care se ivesc in viata.
Alta data am mai spus:
“Uau, asta este dura, dar si-a gasit nasul cu tine”....Si am vazut ca a zambit amar, ce-i drept, dar cu un val de incredere ca poate gasi singura solutia.
Sunt si situatii cand ei gasesc o rezolvare la problema pe care o au, dar si in acest caz am observat ca au nevoie de asigurarea ca au facut bine si ca au luat decizia corecta, asa neexperimentati cum sunt.
Si altceva nu mai facem? Ba da!
Pentru inceput scoatem definitiv din uz sintagma “Ti-am spus eu!” care este de departe aducatoare de mari frustrari. Nu o spunem nici macar nonverbal, ca sa zic asa, avand acea privire ingaduitoare si foarte graitoare. Este ca un atac direct la adresa lor.
Apoi ii ascultam, suntem empatice si incurajatoare, chiar daca pentru asta ne muscam limba, cum am mai spus, gandindu-ne la niste reprosuri indreptatite pe care i le-am putea face.
Atunci cand sarim sa oferim solutii, sau cand sarim sa-i judecam ca nu s-au purtat corespunzator educatiei pe care au primit-o, pare ca nu-i ascultam si ca nu-i intelegem.
Si adevarul cam asta e, fie ca ne place, fie ca nu.
Daca totusi ei ne cer, sau nu ne cer ( dar vedem noi cat se framanta) un sfat, nu ne ramane decat sa-i intrebam daca vor acest lucru de la noi, sa ne dam cu parerea adica si chiar s-o facem daca raspunsul este DA.
Ideea este ca exista doua categorii de situatii:
– cele pot fi schimbate si pentru asta colaborati impreuna cu ei pentru a gasi o solutie;
– cele care nu pot fi schimbate si pentru asta ajutati-i sa inteleaga ca nu pot controla totul, ca viata te pune de multe ori in fata unor situatii neprevazute pentru care ai nevoie de planul B.
Da, eu am invatat-o pe fiica mea sa aiba intotdeauna planul B la dispozitie si asta ii da un confort ca, practic, indiferent ce se va intampla, are o alternativa.
Rezolva problemele care apar CU ei si nu PENTRU ei.
Sper ca ti-a fost de folos acest articol. Este desprins din viata mea de parinte de adolescent si l-am scris tocmai pentru ca stiu ca sunt multe mamici care se confrunta cu astfel de situatii.
Te rog da-mi un feedback daca te-a ajutat si spune-mi si despre alte situatii cu care te confrunti si pe care ai dori sa le abordez in materialele mele.
Te imbratisez mamica draga, oriunde te-ai afla!
Claudia Brighidovici
