Am tot auzit-o in ultimul timp pe fiica mea povestindu-mi despre colegi/colege de-ale ei carora parintii le-au restrictionat accesul la telefon, calculator sau laptop in sensul ca au voie numai intre anumite intervale orare, sau despre altii carora parintii le-au interzis sa se uite la TV pe anumite posturi, acestea fiind blocate, sau care chiar daca au telefonul la ei nu il pot folosi decat pentru a suna pe cineva.
Sunt convinsa ca astfel de masuri sunt mult mai variate de atat.
Si dupa ce imi povesteste (Slava Domnului!) isi da seama ca s-ar putea sa-mi dea idei si zice repede:
“Nu stiu daca trebuia sa-ti zic asta, dar tu nu vei face la fel, nu-i asa?”
Si daca as fi vrut, nu mai aveam oricum alta cale de ales decat sa zic:
“Nu, nu am sa fac la fel”.
Si uite asa ne educa, fara sa vrem, copiii.
Adevarul este ca eu stiam de la alti parinti ca se practica interzicerea a tot felul de lucruri nocive, nimic de zis, pentru copii.
Si tot adevarat este ca luasem cu mult inainte decizia de a NU-I INTERZICE fiicei mele nimic.
Fiica mea are practic acces nelimitat la telefon, la internet, la TV, inclusiv la biblioteca.
Suntem noi, eu si sotul meu, niste parinti inconstienti, care nu se gandesc la binele copilului? O, nu!
Sa vedem care sunt argumentele mele.
Cum reactioneaza o persoana cand este constransa, fortata sa faca ceva?
Exact, instinctiv opune rezistenta. Apare o contravointa automata fata de sentimentul de a i se impune sa faca ceva. Este ca in fizica, legea actiunii si reactiunii.
Si sa nu va lasati inselati de faptul ca adolescentul/preadolescentul vostru (desi acest lucru se aplica de la varste mult mai mici) aparent, nu reactioneaza, este de acord cu ce zice parintele.
Aceasta opozitie se poate manifesta in multiple moduri. Nu este nevoie sa tipe si sa bata din picioare cum fac cei mici, ci se poate manifesta si prin pasivitate, lene, amanarea de a face ceva, negativitate, poate chiar respingere a parintelui cand se apropie de el.
Ce se intampla, de fapt? Raspunsul este tot in atasament.
Un copil care nu se simte atasat activ de parintele lui, un copil pentru care grupul de la scoala conteaza mai mult, un copil care isi cauta independenta, fara a fi insa suficient de dependent de parintii lui, va refuza indrumarea acestuia, pentru a-si gasi propriul raspuns.
Paradoxal, aceasta opozitie a lor are un rol benefic in drumul lor catre maturitate. Este o parte importanta a dezvoltarii lor, pentru ca ei nu vor altceva decat sa-si gaseasca singuri raspunsuri la toate necunoscutele cu care ii “loveste” pubertatea si trecerea catre adolescenta.
Si adevarul este ca, oricat ne-am amagi noi, un copil nu poate fi controlat, daca el insusi nu stie sa se controleze.
Credeti cumva ca, la scoala fiind, nu are alti colegi cu telefoane neblocate/neurmarite unde pot cauta/vedea ce vor ei pe internet?
Se amageste vreun parinte ca adolescentul lui nu a auzit toate injuraturile obscene posibile care se vehiculeaza pe holurile scolii? Sau ca nu a vazut colegi de aceeasi varsta cu ei fumand in baie, sau saruntandu-se/pipaindu-se pe la colturi?
Adevarul este ca evolutia culturala, economica, social si politica a societatii a luat o asemenea amploare incat este nu numai inutil, dar si periculos sa-i tinem intr-un glob de sticla.
Tot atat de adevarat este si ca nu putem sa ne ascundem de evolutia tehnologiei. De fapt, nici nu vrem. Are rolul ei.
Ceea ce putem face insa este sa fim prezenti nu numai fizic, ci si emotional si social in viata copiilor nostri.
Oricat de tentant este Google, este ceva ce el nu poate face. Nu iti poate oferi informatii despre TINE ca om, nu te poate face sa simti cat esti de important in ochii cuiva, nu iti poate oferi sentimentul apartenentei, al intimitatii familiale.
Oricat de tentant este un joc pe calculator, el nu te poate face sa-ti gasesti linistea, el nu te apropie real de nimeni, este doar o alergatura aproape incontrolabila catre un rezultat, fara sa fi inteles nimic despre parcurs.
De ce prefera copiii nostri toate acestea? Pentru ca nevoia lor de atasament nu este satisfacuta. Pentru ca in momentul in care se indreapta catre noi se lovesc de un sir nesfarsit de “ar trebui sa-ti faci temele”, “ar trebui sa-ti faci curat in camera”, “ar trebui/nu ar trebui sa te porti asa”, “asta este educatia pe care eu ti-am dat-o?”, “nu jucam acum nimic, sunt prea obosita”, etc
Ne focusam foarte mult pe comportamentul lor, uitand sa-i intrebam simplu:
“Ce simti in legatura cu asta?”,
“Ce te-a determinat sa spui asta, sau sa te porti intr-un anumit fel?”
O data ce-i veti obisnui cu astfel de intrebari, cu o astfel de abordare, atunci si atitudinea lor ostila se va schimba incet, incet.
Important este sa le oferim spatiu, sa nu fim intruzivi, sa-i lasam intai pe ei sa-si digere propria neliniste si sa-i asiguram ca suntem acolo cand vor vrea sa vorbeasca cu noi.
Si daca nu vor vrea?…prevad eu intrebarea unor mame.
Atunci, raspunsul nu este la mine, sau in acest articol. Raspunsul este IN tine.
Un lucru este sigur. NU exista retete de comportament. Am mai spus asta si voi mai spune-o, pentru ca fiecare copil este unic, are propriul lui ritm de dezvoltare si fiecare relatie dintre mama si copil este unica.
Parentingul este despre RELATII, iar relatiile sunt despre INTUITIE si ATASAMENT.
Adolescentii nostri au nevoie sa se simta in siguranta pentru a-si gasi independenta.
Imaginati-va un parasutist care isi da drumul din inaltul cerului, savurand la maxim senzatiile tari, fiind sigur ca, la un moment dat, cand se va apropia la o distanta periculoasa de pamant, poate accesa parasuta. Ce rol are parasuta? Sa-l ajute sa aterizeze in siguranta.
O familie cicalitoare, care il critica tot timpul, in sanul careia nu isi gaseste linistea, in care nu exista joaca, in care nu exista obiceiuri sau traditii, nu exista timp pentru masa, timp pentru culcare, serile in familie, o astfel de familie nu creeaza siguranta. Si, mai ales, nu hraneste foamea de atasament a copilului nostru.
Si daca toate acestea nu sunt satisfacute, cu ce il va ajuta interzicerea?
Cel mai probabil cu acumularea multor frustrari, una dintre ele fiind aceea ca parintele care il iubeste atat de mult nu are incredere in el, in capacitatea lui de a discerne.
Daca vrei sa afli mai multe despre experiente de viata traite in adolescenta, atat de parinti, cat si de copii, urmareste in continuare articolele pe care le voi scrie.
Toate solutiile posibile pe care le veti gasi in materialele mele sunt desprinse din experienta mea de mama, din cursurile pe care le-am urmat si le urmez in continuare, cat si din zecile de carti pe care le-am citit pe acest subiect.
TOTUL se rezuma insa la relatia pe care ti-o construiesti cu copilul tau, iar pentru asta nu exista retete, exista doar recomandari, variante posibile sau anumite linii directoare.
Restul…..este intuitie pornita din sufletul tau de mama. Doar las-o sa te indrume, fara indarjire, fara frustrare, fara vinovatie inutila.
Te imbratisez,
Claudia Brighidovici
P.S. Nu uita sa-mi dai un feedback si sa-mi spui daca te ajuta informatiile primite.
De asemenea, spune-mi despre ce alte subiecte doresti sa vorbim.
